Sufletul meu este în întuneric, dar sunt fericită. O, da, sunt foarte fericită fiindcă nu sunt consolată, ar trebui să mă ruşinez dacă iubirea mea ar fi asemănătoare cu cea a logodnicelor pământeşti, care se uită mereu la mâna logodnicului, de la care aşteaptă să le aducă ceva, sau urmăresc pe faţa lui zâmbetul de iubire. Tereza, mica logodnică a lui Isus, îl iubeşte pe Isus pentru el însuşi.
Vocaţia mea este iubirea. – Vrei un mijloc care să te conducă la perfecţiune? Numai un singur mijloc cunosc, şi acesta este iubirea.
Atât de mult vreau să îl iubesc pe Isus, cum încă nimeni nu l-a iubit. De mi-ar fi dat să-l iubesc fără margini, la infinit şi pentru totdeauna! “O, dulce Isuse, numele tău este ca mireasma, în această mireasmă vreau să mă scufund”.
Cu orice preţ vreau să câştig cununa de lauri; dacă nu cu preţul sângelui meu, atunci prin iubire!
Ştiinţa cea mai mare este iubirea, numai această ştiinţă o doresc eu, fiindcă nu am altă dorinţă, decât să-l iubesc pe Isus, cu pasiunea sfântă a iubirii curate.
Isus arde de nerăbdarea de a coborî în inimile noastre; el apreciază iubirea noastră mai mult decât orice cadou.
În liniştea mănăstirii carmelitane am înţeles care este vocaţia mea: să câştig suflete pentru iubirea Regelui ceresc, căruia vreau să-i supun imperiul sufletelor.
Inima lui Isus este încântată până şi de cele mai mici fapte făcute din iubire curată.
Cel mai zelos suflet este acela care îndeplineşte cel mai fidel orice faptă, din iubire curată.
Numai dragostea este aceea care ne poate face plăcuţi în faţa lui Dumnezeu, şi de aceea, numai un singur lucru caut, numai o singură strădanie am – ca din toată puterea sufletului meu, cu fiecare bătaie a inimii mele, pe el să-l iubesc.
În cer vreau să-mi petrec timpul făcând bine pe pământ.
Întotdeauna am rămas mică, fiindcă nu am altă preocupare decât să culeg flori, – florile iubirii şi ale sacrificiilor, şi pe acestea să le ofer lui Dumnezeu, bucurându-l pe el.
Sfinţii mari au lucrat pentru slava lui Dumnezeu, eu însă, fiind un suflet mititel, lucrez ca să-i intru în voie.
În mâna lui Dumnezeu eu sunt o mică şi modestă floare; doresc să fiu un trandafir neînsemnat, dar la vederea şi mirosul căruia să se odihnească ochii lui dumnezeieşti, cărora să le ofere puţină bucurie.
Dacă vrei să devii sfânt, îţi va fi uşor, un singur scop să ai: să-i faci bucurie lui Isus.
Nu vreau ca ceva să-l întristeze pe Isus, şi aş vrea să-i convertesc pe toţi păcătoşii, ca astfel să-i şterg lacrimile pe care le varsă din cauza păcătoşilor.
Vreau să-mi adun merite, dar nu pentru mine, ci în folosul sufletelor, pentru întreaga Biserică Catolică, în final, ca să revărs trandafiri asupra lumii, atât peste cei drepţi cât şi peste cei păcătoşi.
Oare ce rost ar avea dacă numai atunci ar lupta omul când ar simţi curaj în sine? Nu-i nimic dacă nu are curaj, important este să facă aşa ca şi cum ar avea!
Dumnezeu nu refuză niciodată primul har, care dă curajul de a ne învinge pe noi înşine; dacă sufletul conlucrează cu harul, imediat se luminează şi atunci inima se întăreşte şi omul merge din succes în succes.
Cât de dulce este ca în întunericul încercărilor să-i slujeşti Domnului, fiindcă numai aici pe pământ se poate trăi din credinţă.
Numai dăruirea noastră totală se poate numi într-adevăr iubire.
O, Domnul meu şi Dumnezeul meu! Tu ştii că deseori, în melancolia mea, mă îndepărtez de tine, aripioarele mele curate le înmoi în mocirla pământului. Atunci strig, ca şi puiul de rândunică; gem, şi gemetele mele ajung la tine, iar tu, o infinită milostivire, îţi aminteşti că “nu ai venit să chemi pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi”.
Doamne, eu aleg totul! Nu vreau să fiu un sfânt oarecare, nu mi-e frică de suferinţă, nu mi-e frică de nimic, decât doar de voinţa mea proprie, ia-o de la mine, eu aleg voinţa ta, definitiv.
Dacă suntem umili, acceptăm cu plăcere ca oricine să ne poruncească.
Inima mea mică nu e nepăsătoare, şi tocmai pentru aceasta, că ştie să sufere mult, foarte mult, vreau pentru Isus să suport atâta suferinţă cât pot.
Dacă şi Isus a spus că “nimeni nu are iubire mai mare decât acela care îşi dă viaţa pentru prietenii lui”, trebuie şi noi, din iubire faţă de el, să fim gata să-i dăruim viaţa noastră, nu numai o dată, în ceasul morţii, ci clipă de clipă, în lungul pelerinaj al unei vieţi pământeşti.
Aş fi gata imediat să zbor pe un alt câmp de luptă, necunoscut, dacă Dumnezeu, comandantul meu, aceasta ar dori; n-aş aştepta ordinul, – un semn al mâinii sale, un singur semn al privirii lui mi-ar fi de ajuns.
Misionară aş vrea să fiu, nu numai în decursul vieţii, ci de la începutul până la sfârşitul lumii.
O, cât de mult aş dori să cutreier acest pământ întristat şi, cu voce tare, să propovăduiesc numele tău; în întunericul păgânilor să luminez cu lumina credinţei. Pe pământul acela plin de scaieţi aş planta pomul gloriei, Crucea ta sfântă, o răstignitul meu logodnic…
Doamne Isuse Cristoase, deschide-mi cartea vieţii: priveşte să vezi ce au făcut sfinţii pentru tine. Toate acestea aş dori să le fac eu pentru tine, să îndur pentru tine, să rabd pentru tine!
Dumnezeu apreciază la mine faptul că-mi place neînsemnătatea şi sărăcia mea şi că am o încredere nemărginită în mila lui. Iată singura mea comoară! De ce n-ar putea fi aceasta şi a ta?
Să-l iubim într-atât pe Isus, încât pentru el să suportăm tot ceea ce ne trimite, până şi totala uscăciune sufletească. Un mare semn al iubirii este dacă-l iubim pe Isus chiar şi atunci când nu simţim dulcele sentiment al iubirii, acesta este într-adevăr martirism. Să murim deci în această moarte martirică.
Nu Isus trebuie să ne consoleze pe noi, ci noi trebuie să aducem seninătate pe fruntea lui, pe buzele lui să chemăm un zâmbet. Ştiu că el are o inimă foarte bună, dacă te vede lăcrimând, el însuşi te-ar mângâia, dar apoi, întristat, ar părăsi inima ta, pentru că n-ar găsi acolo loc de odihnă.
O, eu văd că puţini sunt aceia care lasă pe Isus să doarmă în tihnă în inimile lor. Acest bun Maestru dumnezeiesc a obosit atât de mult, fiind mereu numai el bun cu sufletele, fără răspuns din partea lor, încât se grăbeşte la mine, căci eu îi ofer inima mea, ca să-şi găsească aici odihna sa.